Întreabă un antreprenor - Nicuța  Enache - Owner al Brandului Ciao Niki
"Am învățat să fiu antreprenor și să ajung omul de astăzi, doar din greșeli. Din greșeli am învățat mai mult decât din orice manual și mai mult decât toate sfaturile pe care le-am primit.
Iar una dintre cele mai importante lecții a fost aceea de a învăța să mă ridic și s-o iau de la capăt. Cu curaj, cu încredere și cu credință!
Asta mi-a fost cea mai bună lecție!
Toată lumea se întreabă și mă întreabă ce este succesul!
După mine, o calitate importantă a succesului este atitudinea de a ști să treci peste eșecuri!

Atunci când pierzi în afaceri sau, pur și simplu, ai o zi/săptămână proastă, atitudinea cu care reușești să depășești aceste momente, te diferențiază de persoanele care nu au succes."

Nicuța Enache este unul dintre antreprenorii care, după ce a muncit vreme îndelungată în afara țării, a înțeles cât de important este să investești în comunitatea de unde vii. Așa a decis să se întoarcă acasă, în România, după mai bine de un deceniu petrecut în Italia și să înceapă aici o afacere.

În cea mai mare parte a timpului cât a stat în străinătate, Nicuța a lucrat în restaurante, de unde a deprins „arta ospitalității”, dar și cele mai gustoase rețete cu specific italian. Cu timpul, a transformat bucătăria în pasiune și a decis să aducă ceea ce învățase pe tărâm italian și în România.

În prezent, are trei restaurante în București și cel mai adesea poate fi găsită în bucătărie, unde pregătește cele mai bune preparate în stil italian pentru clienții săi.

Nicuța Enache este implicată în diverse proiecte sociale ce vizează bătrânii din azile și copiii din centrele de plasament, fiind membră Romanian Business Leader (RBL) și Repatriot, Ambasador Elite Business Women, dar și în cadrul Organizației Femeilor Antreprenor din România – OFA UGIR.

Mai multe detalii despre Nicuța Enache: www.linkedin.com/in/nicuța-enache-819733a4/
Osteria Ciao Niki: https://www.facebook.com/Osteria.CiaoNiki/
Restaurant Ciao Niki: https://www.restaurant.ciaoniki.com/
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Nume complet *
Număr de telefon *
Adresă mail *
Facultatea *
Required
Anul de studiu:
Specializare *
Întrebarea/întrebările pe care le ai pentru Nicuța: *
MENȚIUNI
Universitatea POLITEHNICA din București (UPB), CUI 4183199 cu sediul în Splaiul Independenței nr. 313, Sector 6, București, România, Cod Poștal – RO-060042, în calitate de operator de date cu caracter personal înregistrată sub numărul 3291, colectează și prelucrează date cu caracter personal prin intermediul Centrului de Antreprenoriat UPBizz, Clădirea Bibliotecii Centrale UPB, Corp A, Parter, Camera P02, e-mail: antreprenoriat@upb.ro, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulament general privind protecția datelor – RGPD) și legislația națională privind protecția și securitatea datelor personale, în vigoare.
Completarea prezentului formular reprezintă acordul tău pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, exclusiv în scopul realizării activităților din cadrul Centrului de Antreprenoriat UPBizz.
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy