Olimpiada de benzi desenate
Spiritul Olimpic merge înainte și ne pregătim, cu mic cu mare, să participăm la Olimpiada de Benzi Desenate, ediția a II-a. Inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu – autor și profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Academia Olimpică Română, ediția din acest an ne va aduce mai aproape de Poveștile campionilor olimpici ai României, de Eroii sportului românesc (tema concursului).
Olimpiada de Benzi Desenate este un concurs național de benzi desenate, de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Eveniment desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
OBIECTIVE:
1: Conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor naționale care au ridicat România la cel mai înalt nivel de performanță olimpică. Promovarea copiilor și tinerilor talentați la desen și literatură prin lucrări de benzi desenate.
2: Organizarea, implementarea și premierea participanților la concursul de benzi desenate.
3: Atragerea și implicarea școlarilor, elevilor, invățătorilor și profesorilor în concursul organizat în cadrul Olimpiadei de Benzi Desenate, ce are scopul de a stimula latura creativă și de a transmite, prin lucrările de benzi desenate realizate, un mesaj prin desen și text cu privire la olimpiadă și spiritul olimpic.
4: Promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național.

Sign in to Google to save your progress. Learn more
Numele și prenumele dvs.:
Număr de telefon:
Adresa dvs. de email:
Numele Instituției de învățământ din care faceți parte:
Prin completarea acestui formular vă asumați să vă însușiți toate detaliile, informațiile și obligațiile generate de participarea în acest proiect (informații care vă văr fi transmise ulterior prin email în urma completării acestui formular):
Clear selection
Prin completarea prezentului formular, vă dați acordul de prelucrare a datelor dvs cu caracter personal:
Clear selection
Dacă doriți să adresați întrebări suplimentare le puteți adăuga în acest câmp. Vă mulțumim anticipat pentru înscriere!
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy