Înscriere ITOB Ediția a II-a
           La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” va găzdui și anul acesta, în data de 21 august, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Bacău (ITOB) 2023.

           Evenimentul se află la a doua ediție și își dorește să devină cununa activităților desfășurate peste vară cu tinerii și copii din întreg cuprinsul eparhiei. Anul precedent, Întânirea Tinerilor Ortodocși din Bacău a adus împreună peste 400 de tineri, din toate cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, majoritatea participanților fiind pentru prima dată în mijlocul unui eveniment de asemenea amploare.

          Programul evenimentului:

08:00 – 08:45  -  Sosirea participanților;

09:00 – 10:30  -  Sfânta Liturghie;

10:30 – 11:00   - Cuvântul de deschidere;

11:00 – 12:30   -  Conferința va avea două teme. Prima „Rolul muzicii bizantine în viața tinerilor”, susținută de pr. dr. Vlad Roșu, protopsaltul Paraclisului patriarhal „Sf. Spiridon Nou” din București și a doua „Pastorația, de la vârstnici la tineri. Libertate vs libertinaj”, susținută de istoricul dr. Daniel Andrei Gheorghe;

13:30 – 16:00 -  ateliere  intergeneraționale (tinerii prezenți alături de vârstnicii rezidenți ai Complexului de serviciului socio-medicale pentru persoane vârstnice de la Hârja) pe teme actuale provocărilor contemporane în contextul tematic al Anului omagial și comemorativ (coordonate de ASCOR Bacău);

16:00 – 16:30 -  Cuvântul de final;

16:30 – 18:00 -  Momente artistice susținute de tinerii talentați din comunitățile parohiale.

          Înscrierile se pot face și la office@ascor-bacău sau la numărul de telefon 0756564868 (contact: Negru Gheorghe, lucrător de tineret al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja) sau la sediile protopopiatelor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Nume și prenume:
Date de contact (telefon): *
Vârstă:
Localitatea în care trăiești: *
Localitate în care studiezi: *
Liceul/Facultatea la care studiezi: *
Protopopiatul de care aparți: *
Required
Parohia de care aparții: *
Atelier la care îți dorești să participi: *
Required
Ce sugestii de teme pentru ateliere ne propui? *
Există alimente la care ai alergie? *
Dacă ai răspuns cu „Da” la întrebarea anterioară te rugăm să ne precizezi la ce alimente prezinți alergii:
Ești de acord cu prelucrarea dadtelor cu caracter personal? *
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy