Înscriere voluntar viola în cartiere
Timișoara e orașul cartierelor. Mai vechi, mai noi, fiecare cu farmecul său aparte și cu reperele sale. În zi de meci, de acolo vin suporterii poliști, din blocuri, din case, fiecare din zona în care locuiește. Pentru că Politehnica e echipa orașului și implicit echipa cartierelor sale.

Pentru noul sezon ne propunem să ne orientăm mult mai mult atenția spre cartiere și spre suporterii noștri care locuiesc în ele. Pentru asta avem nevoie de sprijinul vostru, oameni din peluză, suporteri de tribună sau simpli susținători ai echipei fanion a Timișoarei – Politehnica.

Dorim să venim în cartiere, aproape de suporteri, cu acțiuni de promovare a clubului, a sportului, a noțiunii de stil de viață sănătos, interacționând cu oamenii și creând legături puternice. Avem nevoie de voluntari care să se implice în organizarea acestor acțiuni, în coordonarea lor, în atragerea de noi voluntari și în păstrarea legăturii cu cei existenți.

Am împărțit orașul în 22 cartiere, căutăm voluntari în fiecare dintre ele! Astfel putem aduce Politehnica mai aproape de cei care odinioară umpleau tribunele stadionului, pentru a-i readuce lângă clubul de tradiție pe care îl iubim. Pentru moment începem acest proiect doar cu Timișoara, dar ne propunem să îl extindem în zonele limitrofe, acolo unde știm că locuiesc mulți poliști! (Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Șag, etc.)


Sign in to Google to save your progress. Learn more
Nume și prenume *
Număr de telefon *
Adresă de e-mail *
Poreclă
Cum să îți spunem? :)
Strada și numărul la care locuiești *
Vom folosi această informație doar pentru a urmări distribuția geografică a voluntarilor în fiecare cartier și pentru a vedea ce zone sunt neacoperite. În cazul în care locuiești în zona metropolitană limitrofă (comunele adiacente Timișoarei), scrie-ne și localitatea ta de rezidență. Dacă nu știi exact în ce zonă te încadrezi selectează ultima variantă și te vom distribui noi în cartierul de care aparții
Cartierul în care locuiești *
Cum preferi să comunicăm? *
Required
În ce acțiuni ai fi dispus să te implici în cartierul tău? *
Required
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy