Formular înscriere școli la NC2022 ReCoNnect Cluj-Napoca
Acest formular este dedicat înregistrării pentru participarea la evenimentul „Noaptea Cercetătorilor 2022” , organizat de partenerii din consorțiul ReCoNnect, ce invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin activități destinate minților curioase de toate vârstele.

La Casino, Parcul Central, vineri, 30 septembrie între orele 14.00 – 22.00. vor avea loc demonstrații de știință, ateliere și prezentări interactive pe diverse tematici științifice și de cercetare, experimente live din domeniul fizicii, chimiei, biologiei și mediului. Incursiunile interactive în lumea științei vor aduce în fața publicului larg preocupări ale cercetătorilor și rezultate ale activității lor dar și principii, procese și fenomene evidențiate într-o manieră atractivă.

Formularul se completează de un cadru didactic care însoțește un grup de elevi şi care va primi un certificat de participare la eveniment.

Experimentele, demonstrațiile, atelierele vor fi susținute ciclic, în funcție de fluxul de vizitatori, acoperind întregul interval al evenimentului (14.00 - 22.00) iar prezentările vor fi la orele indicate în inscriere.

Detalii suplimentare și programul complet pe  


Sign in to Google to save your progress. Learn more
La care din următoarele activități doriți să participați *
Required
Ora (estimativă) la care veți ajunge
*
Time
:
Ora (estimativă) de plecare *
Time
:
Nume *
Prenume *
Număr de telefon de contact*
Vă vom contacta la acest număr de telefon, dacă va fi cazul, pentru a confirma detaliile ale participării
*
Adresă de e-mail
Vă vom contacta la această adresă în vederea înmânării certificatelor de participare
*
Instituție
*
Județ*
*
Localitate*
*
Unde este instituția în care activați
Disciplina predată
*
Required
Numărul de elevi care participă la eveniment*
*
Introduceți numărul aproximativ
Elevii pe care îi însoțiți sunt în ciclul*
*
Dacă este un grup mixt bifați mai multe opțiuni
Required
Next
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy