ROOTS - Open Studio cu echipa ROOTS și Conferință Towards species identity. What it could mean for humans to be rooted in the non-human animal world, 21 aprilie @/SAC Malmaison

Proiectul interdisciplinar de cercetare artistică ROOTS se situează într-un nexus conceptual, abordând tema rădăcinilor atât din perspectivă științifică, literală, cât și prin prisma metaforei, pe o filieră artistică, într-un soi de caleidoscop care permite polenizarea încrucișată a perspectivelor deschise de domenii de cercetare atât de variate ca dansul, coreografia, filosofia, etica, ecologia, neuroștiințele și chiar taxonomia! Pentru că, într-un fel, poziționarea ființei umane în raport cu restul viețuitoarelor din biosferă este o problemă de taxonomie filosofică, pe care Dr. Carlo Brentari, lector al Departamentului de Științe Umaniste al Universității din Trento (Italia), o va aborda pe data de 21 aprilie, de la ora 17:00, în cadrul conferinței Towards species identity. What it could mean for humans to be rooted in the non-human animal world, precedat de un Open Studio cu echipa ROOTS, găzduite la /SAC Malmaison.

Towards species identity. What it could mean for humans to be rooted in the non-human animal world

Dr. Carlo Brentari propune o perspectivă asupra eticii filosofice, în care omul, în loc să caute a se individualiza și separa de restul regnului animal, și-ar construi o identitate la nivel de specie ca fiind parte a unui continuum, o componentă vitală și integrată pe deplin într-un întreg suprauman. Filosofia s-a străduit să individualizeze omul de restul naturii, încă dinainte să se numească propriu-zis filosofie; încă din cele mai îndepărtate artefacte culturale pe care le avem, reiese această obsesie a separării - suntem „după chipul și asemănarea” - spre deosebire de animale, suntem „politikon”, „ludens”, „ridens”, „sapiens sapiens” etc.

ROOTS propune explorarea unei alte perspective, în care separarea de întreg este recunoscută ca una dintre cauzele modului inuman în care tratăm biosfera. Înrădăcinarea în arborele vieții este un adevăr empiric pe care suntem îndemnați să-l „prindem din urmă” la nivel analitic, rațional. Iar corpul este plin de potențial în acest sens - de aceea conferința lui Dr. Brentari este îngemănată în cadrul acestui eveniment cu un Open Studio susținut de membrii echipei ROOTS care se concentrează pe instrumentarul coregrafic și performativ pentru a ilustra aceeași idee.

Formularul de înscriere pentru acest eveniment, al cărui acces este gratuit, îl veți regăsi mai jos. Conferința Towards species identity. What it could mean for humans to be rooted in the non-human animal world va fi susținută în limba engleză.

Despre Lector Univ. Dr. Carlo Brentari

Dr. Carlo Brentari este profesor de bioetică, antropologie filosofică și filozofie a biologiei la Universitatea din Trento (Italia). Domeniile sale de cercetare sunt etica mediului, studiile om-animal, bio-semiotica, filosofia limbajului și filosofia naturii. Printre cele mai recente publicații ale sale se numără: Verso l'identità di specie (Orthotes, 2023) și How to Think About Human-Animal Differences in Thinking, în volumul Thinking. Bioengineering of Science and Art (editori N. Rezaei, A. Saghazadeh) (Springer 2022).

Calendarul evenimentelor din cadrul ROOTS:

21.04, ora 17:00 | Open Studio & Conferință @/SAC Malmaison - echipa ROOTS & lector univ. dr. Carlo Brentari

26.04, ora 19:00 | Workshop @AREAL - Cristina Lilienfeld  

11 & 12.05, ora 12:00 | Workshop @Parcurile Icoanei și Ioanid - Alina Ușurelu & Ema Alexandrescu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Detalii despre proiect se găsesc pe site-ul https://arealcolectiv.ro/2024/03/01/roots/

ROOTS este un proiect AREAL - spațiu pentru dezvoltare coregrafică cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN.

Cu sprijinul: Institutul Cultural Italian, /SAC Malmaison

Parteneri instituționali: Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Psihologie, Universitatea București - Facultatea de Filosofie

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista Golan, The Institute, Bookhub, Capital Cultural, life.ro, Mindcraft Stories, Iscoada, Happ.ro, Spotmedia, Savantgarde.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Sign in to Google to save your progress. Learn more
Prenume și nume
*
Adresă mail
*
Număr telefon
*
Verificare email
*
Required
Confidențialitatea datelor: Toate datele tale personale furnizate prin acest formular sunt folosite strict pentru contactarea ta în vederea înregistrării la eveniment. Ele nu sunt transferate către terți și poți oricând să soliciți retragerea lor printr-un mesaj la adresa de email: areal@arealcolectiv.ro
*
Required
Dorești să primești informații despre următoarele evenimente ROOTS?
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of Creative Arts. Report Abuse