Program de formare profesională continuă - curs „Intervenții cu impact în violența domestică”
O victimă a violenței domestice nu poate deveni învingătoare fără sprijinul celor din jur. Psihologii, asistenții sociali, polițiștii, avocații, sunt specialiștii care intră în contact prima dată cu o victimă și o pot îndruma să acceseze servicii specializate, să primească informațiile și ajutorul necesar.

Cu o experiență de 17 ani de lucru în cadrul centrului de consiliere pentru victimele violenței și în calitate de inițiatoare a programului național #ȘiEuReușesc - de la victimă la învingătoare, Asociația A.L.E.G. invită specialiștii cu rol în intervenție la programul de formare continuă pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări legate de violența domestică și ce înseamnă ajutorul eficace. Alături de formatori și specialistele A.L.E.G., vor participa și învingătoare ale violenței care vor împărtăși din experiența proprie despre cum s-au eliberat de abuz și ce le-a ajutat pentru a face pasul.

Acest program este adresat în special psihologilor din domeniul clinic, educațional, judiciar, psihoterapeuți, consilierilor și este acreditat de către Colegiul Psihologilor din România cu 15 credite CPR. Programul este structurat pe 3 module specifice cu o durată de 15 ore accesibil prin intermediul platformei ZOOM. La program pot participa și alți specialiști interesați, dar fără a primi credite. Pentru a participa se achită o taxă în baza căreia se emite o factură.

Obiective de învățare:
O1. Cunoașterea cadrului conceptual și al teoriilor explicative ale violenței domestice
O2. Înțelegerea dinamicii relației violente
O3. Înțelegerea violenței domestice din perspectiva victimei și a agresorului
O4. Înțelegerea cadrului abordării violenței domestice (principii de lucru)
O5. Cunoașterea etapelor de intervenție în violența domestică
O6. Îmbogățirea cunoștințelor şi competențelor de bază ale psihologilor în abordarea nevoilor victimelor violenței domestice
O7. Creșterea gradului de sensibilizare privind problematica violenței domestice
O8. Sprijinirea victimelor violenței domestice prin intervenții de psiho-educație, consiliere, terapeutice adaptate nevoilor acestora- tehnici de lucru individuale și de grup
O9. Dezvoltarea abilităților de recunoaștere și evaluare a cazurilor de violență domestică
10. Dezvoltarea și promovarea abilităților de comunicare și împuternicire a victimelor violenței domestice
11. Exersarea unor atitudini empatice, de înțelegere, lipsite de judecare, blamare

Beneficii: Certificat de participare/Diplomă cu credite, suportul de curs și alte resurse vor fi oferite gratuit participanților în format electronic.

Programul se organizează când se atinge numărul minim de 12 persoane înscrise. Dacă sunteți interesat(ă) de acest curs, vă rugăm să completați acest formular și vă vom contacta. Detalii suplimentare găsiți la: tel. 0753 893 531 sau contact@aleg-romania.eu

__________________________

Completând acest formular îți oferi acordul asupra colectării datelor personale de către Asociația A.L.E.G.. Aceste date vor fi folosite pentru o bună desfășurare a programului de formare continuă. La solicitarea ta, printr-un email la adresa contact@aleg-romania.eu aceste informații pot fi șterse din baza noastră de date.

Sign in to Google to save your progress. Learn more
Next
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of A.L.E.G. Report Abuse