Consimțământ informat pentru reguli și riscuri privitoare la tratamentele cu obturații (plombe)
        Uneori din cauza cariilor ce nu sunt vizibile inițial sau ale căror întindere nu poate fi apreciată de la început, după efectuarea obturațiilor se poate ajunge la hipersensiblitate tranzitorie a dintelui, o restaurare mai extinsă decât cea planificată, la tratamente de canal sau chiar la extracția dintelui.
După efectuarea obturațiilor coronare este posibilă apariția sensibilității dentare la factori fizici: rece, cald, presiune. În acest caz echipa medicală recomandă utilizarea unei paste de dinți pentru dinți sensibili și/sau recomandarea unor ședințe (contra cost) de desensibilizare a dinților. Dacă jena nu cedează, se va analiza oportunitatea devitalizării dintelui, ocazie cu care se va alcătui un plan de tratament adițional cuprinzând fazele și costurile aferente. Valoarea obturației achitate se poate deduce din acesta.
Obturațiile (plombele) își pot modifica în timp culoarea din cauza alimentelor și băuturilor colorate, fumatului etc.
Plombele sunt supuse unei uzuri fizice prin abraziune ce se manifestă în timp în special pe fața ocluzală sau la nivelul punctului de contact între dinți ce poate impune schimbarea periodică a plombelor. Există obturații clasice (plombe) sau obturații ceramice făcute în laborator (incrustații). Acestea din urmă sunt mult mai rezistente.
Garanția ce se acordă pentru obturații este de 6 luni și acoperă doar cazul în care obturația (plomba) cade. În acest caz ea este înlocuită.
Garanția nu acoperă evoluția stării de sănătate dentară în urma tratamentului cu obturații dacă aceasta evoluează către alte tratamente necesare (tratamente de canal, extracții, implanturi etc). Codul Deontologic al Medicului Dentist Articol 18 Capitolul II Publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr 408/18. 05. 2010.

登入 Google 即可儲存進度。瞭解詳情
Acord
Nume și prenume *
Data *
MM
/
DD
/
YYYY
提交
清除表單
請勿利用 Google 表單送出密碼。
這份表單是在 LLL Dental 中建立。 檢舉濫用情形