Formular de înscriere - A.S.C.O.R. București

Felicitări, acum ești cu un pas mai aproape de a face parte din familia noastră, a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români - București sau, pe scurt, ASCOR București!

Scopul A.S.C.O.R. este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe, în duhul filocalic redescoperit de părintele profesor Dumitru Stăniloae, cu prioritate în mediile universitar şi pre-universitar.

Obiectul de activitate propus constă în următoarele: implicarea în viaţa pastoral misionară a parohiilor şi eparhiilor, încurajarea dialogului între credinţă şi cultură, promovarea valorilor moralei creştine şi desfăşurarea de activităţi filantropice.

Mijloacele prin care A.S.C.O.R. îşi atinge aceste scopuri sunt: organizarea de tabere creştine, pelerinaje, drumeţii pe munte, conferinţe, activităţi filantropice, editarea de reviste, diverse activităţi de voluntariat, activităţi de mass-media, realizarea de programe proprii şi colaborări cu instituţii educaţionale şi diverse O.N.G.-uri.

Prin urmare, dacă citești aceste rânduri înseamnă că:
- urmezi studii liceale sau universitare;
- îți place să ai în jurul tău oameni care caută comuniunea cu Dumnezeu și semenii;
- ai multă energie pozitivă și dragoste de primit și dăruit

Pentru a te cunoaște mai bine, te invităm să completezi următorul formular.

Îți mulțumim că vrei să ni te alături! Sperăm ca această experiență să fie una prielnică pentru tine, iar mediul să fie unul favorabil, în care să te regăsești.

Persoană de contact:
Maria Isar: 0747 010 887

Hristos în mijlocul nostru!
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Next
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy