Chestionar privind consultarea mediului de afaceri din municipiul Bacău și Zona Metropolitană
Municipiului Bacău elaborează în această perioadă „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Bacău 2021-2027”, în cadrul proiectului „REFORMA – Investiții pentru creșterea capacității instituționale și eficiența serviciilor administrației publice locale” (cod SIPOCA/ SMIS 833/ 136322). În cadrul Strategiei se vor stabili viziunea și direcțiile clare de acțiune pe care va trebui să se concentreze dezvoltarea municipiului și zonei metropolitane în perioada de programare 2021-2027. În momentul de față, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău are în componență, pe lângă municipiul Bacău, următoarele comune: Berești-Bistrița, Buhoci, Faraoani, Filipești, Gioseni, Hemeiuș, Itești, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobești, Prăjești, Sărata, Săucești, Secuieni, Tamași, Blăgești, Traian, Horgești. Totodată, echipa de proiect ia în considerare extinderea analizei dincolo de limita actuală a Zonei Metropolitane Bacău, pentru a identifica nevoile și problemele relevante ce țin de dezvoltarea locală și metropolitană.

În acest context, vă rugăm să ne sprijiniți prin completarea prezentului chestionar, care va contribui la o mai bună înțelegere a contextului actual la nivelul Zonei Metropolitane Bacău și la corelarea viziunii de dezvoltare propuse cu nevoile cetățenilor și ale actorilor locali din Zona Metropolitană. Interesul echipei de proiect este de a contura o imagine de ansamblu reală a dinamicii dezvoltării municipiului și Zonei Metropolitane Bacău și de a identifica provocările de dezvoltare urbană relevante și actuale.

Chestionarul se adresează atât actorilor economici ce activează în municipiul Bacău și în comunele componente ale Zonei Metropolitane Bacău, cât și celor care activează în alte comune învecinate, chiar dacă acestea nu sunt incluse în momentul de față în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, atâta timp cât nevoile și problemele de dezvoltare identificate sunt relevante la nivel metropolitan.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe colega noastră Amelia Pîrvu (amelia.pirvu@civitta.com).

Vă mulțumim pentru participare!

Sign in to Google to save your progress. Learn more
Next
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of Civitta. Report Abuse