INSCRIERI 🎸 Curs de improvizatie muzicala 🎶 cu Iulian Sfircea
 🗨️ Câteva vorbe de la Iulian:
Fac improvizație muzicală de 15 ani. La început eram doar la mâna inspirației, apoi mi-am format un soi de metodă prin care fac cântecele, în asa fel încât sa nu depind doar de starea din momentul respectiv. A fost vorba de mult exercițiu, ateliere cu oameni pricepuți de la noi și din străinătate, ore de canto, dar și multă pasiune, iar în timp am ajuns să îmi perfecționez latura aceasta.

Te invit la atelierul meu de Impro Muzical, care va avea 8 ședințe. Nu contează dacă ai sau nu calități vocale. La finalul întâlnirilor, vei dobândi niște abilități prin care poți improviza cântece, indiferent dacă ai mai făcut sau nu asta până acum. Dacă ai calități, voi încerca să te duc cu un pas mai sus la nivelul de performanță, iar dacă tu consideri că nu ai aptitudini muzicale, îți voi da niște instrumente prin care să poți improviza un cântec dacă vei fi pus în situația de a o face. Vom învăța împreună jucându-ne.

Tehnici de a face rime, tehnici de ritm, noțiuni legate de tema unui cântec, momente muzicale de grup, individuale, asta vei deprinde. Plus alte lucruri. De asemenea, deși este un curs de grup, voi adapta totul pe nevoile individuale și voi încerca să dezvolt fiecăruia în parte acel lucru care cred că îl avantajază.

Nu voi fi singur. Chitara mea mă va ajuta. Ea e foarte ascultătoare și se mulează pe vocea oricui. Te aștept la cursul meu de Impro Muzical.

📅 Cursul are loc in fiecare MARTI, de la 20:00 si dureaza 2 ore
🗺️ Cursul se va tine la Improteca, SALA DE REPETITII de pe Negustori, Nr. 25 (in spatele pietei C.A. Rosetti, 5 minute de Piata Universitatii)
🎬 Prima intalnire pe 4 februarie 2025
🧑‍🏫 Trainer va fi Iulian Sfircea
🏷️ Pretul este de 500 RON/luna
📈 Modulul dureaza 8 sedinte (aproximativ 2 luni)
📋 Inscrierile se fac prin formular: https://forms.gle/BBFR6Bj8WTostCjn8 sau la numarul de telefon 0727 554 875 (Andrei) sau prin mesaj pe pagina Improteca

Nu te intereseaza pe tine? Da-i un share ca poate intereseaza pe vreunul dintre necunoscuții pe care-i ai la prieteni.

—-------------

👨‍🎤 IULIAN SFIRCEA 👨‍🎤 este actor si improvizator, cu o experienta de 11 ani de zile si multe sute de spectacole la activ. Sustine cursuri, ateliere si team building-uri de actorie si improvizatie atat pentru copii cat si pentru adulti. De asemenea, a semnat si compozitii muzicale pentru spectacole de teatru, melodii pop sau parodii. Este rabdator si mereu isi canalizeaza energia in slujba cursantilor, pentru ca acestia sa isi depaseasca fricile, sa-si gaseasca propriul confort, punctele forte si siguranta de a performa in fata unui public.
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Pentru inscrierea la cursul de improvizatie muzicala, te rog sa ne raspunzi la cateva intrebari:
Cum te numesti? *
In general, esti disponibil/a marti de la 20:00, incepand cu data de 4 februarie 2025? *
Care este adresa ta de email?
Care este numarul tau de telefon? *
Este vreo intrebare pe care vrei sa ne-o adresezi? Vom raspunde in maximum 2 zile. Multumim frumos!
Prin transmiterea acestei cereri, îmi dau permisiunea explicită SC Tevartim SRL să îmi gestioneze datele personale furnizate în acest formular în scopurile legate de înregistrarea curentă la cursurile și activitățile societății, în conformitate cu prevederile legale aplicabile din România și UE. Recunosc și accept faptul că prin nefurnizarea datelor personale de mai sus cererea mea nu va fi procesată de către organizatori. *
Required
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. - Terms of Service - Privacy Policy

Does this form look suspicious? Report