Formular propunere amendamente la OZ a AG 2023 primăvară
Prin completarea acestui formular vă invităm să aduceți amendamente subiectelor de pe Ordinea de Zi a AG 2023 (primăvară).

Din momentul publicării propunerilor de pe Ordinea de Zi (și apoi a Ordinii de Zi finale), delegații Centrelor Locale (sau Consiliul Director, pentru propuneri pe care nu le-a inițiat) pot aduce amendamente propunerilor care să completeze / îmbunătățească propunerea de hotărâre originală, fără să-i deturneze fondul.

Amendamentele pot fi depuse începând de la termenele de publicare ale Ordinii de Zi până la finalizarea sesiunii de vot anterioare celei în care este planificat votul pentru acea propunere (până la începutul pauzei de dinaintea sesiunii de vot) în timpul Adunării Generale;

Amendamentele trebuie inițiate de un Centru Local și susținute de cel puțin alte două Centre Locale, care vor fi menționate, împreună cu delegații care pot fi contactați pentru detalii, în propunerea de amendament.

Întreaga procedură de amendare a subiectelor de pe Ordinea de Zi o găsiți aici: https://consiliuldirector.scout.ro/2020/03/17/reguli-de-procedura-rop-pentru-ag-pentru-cresterea-participarii-la-procesul-democratic/


Sign in to Google to save your progress. Learn more
Centrul Local din care faci parte: *
Numele și prenumele: *
Adresa ta de e-mail: *
Numărul tău de telefon: *
Rolul în cadrul Centrului Local *
Required
Centre Locale care susțin propunerea de amendament (obligatoriu – minim 2 Centre Locale): *
Vă rugăm să completați respectând următoarea structură: 
1. Denumire Centru Local; 
2. Prenume și nume șef Centru Local; 
3. Prenume și nume persoană de contact; 
4. Date de contact (e-mail și nr. de telefon) ale persoanei care ne poate oferi detalii cu privire la susținerea amendamentului.
Subiectul de pe Ordinea de Zi la care vrei să adaugi amendamente: *
Amendamentul pe care îl aduci: *
Sunt de acord ca datele mele personale, incluzând telefonul și emailul să fie folosite de către ONCR pentru anunțuri și informări despre desfășurarea AG 2023 (primăvară), pentru a-mi facilita accesul și interacțiunea cu ceilalți participanți la eveniment. La cererea ta, datele pot fi șterse din baza noastră de date, oricând. *
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of Organizația Națională Cercetașii României. Report Abuse