Prezentare Ghidul Solicitantului apeluri 4.1.1. BIS + Măsuri eficiență energetică
În contextul viitoarelor lansări de apeluri ce au loc în această toamnă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene organizează două sesiuni de prezentare a Ghidurilor Solicitantului pentru Măsura 4.1.1 BIS pentru granturi de investiții necesare retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor, implementată prin Programul Operațional Competitivitate (POC) și Măsura de sprijinire a mediului de afaceri pentru îmbunătățire a eficienței energetice, implementată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), după cum urmează:

- Miercuri, începând cu orele 13.00, sesiune dedicată industriei agroalimentare. Numărul fizic de loc pentru această sesiune este epuizat;

- Joi, începând cu orele 13.00, sesiune dedicată industriei construcțiilor;

Prin intermediul acestor sesiuni, aparatul tehnic al instituției vă stă la dispoziție pentru a vă oferi informaţii cu privire la condiţiile de finanţare, procedurile de evaluare, selecţie și implementarea proiectelor.

Evenimentul va fi organizat în sala de conferințe a MIPE din Strada Menuetului 7, dar va fi transmis și LIVE, pe pagina de Facebook a MIPE. Cei care vor urmări online prezentarea vor avea posibilitatea să transmită întrebări, pentru care vor primi răspunsuri în timp real.

Participarea fizică se poate realiza doar prin completarea acestui formular, în limita a maximum 100 de persoane.
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Email *
Nume și Prenume: *
Date de contact (Telefon+Email): *
Domeniul de activitate: *
Required
Compania pe care o reprezentați:
Ați avut COVID-19 sau ați fost contact direct în ultimele 14 zile?   *
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
reCAPTCHA
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy